Ajutor de inmormantare
Ajutorul de înmormântare este un sprijin financiar acordat de stat pentru a acoperi o parte din costurile asociate cu înmormântarea unei persoane decedate și este în valoare de 7567 ron, conform Legii 422/2023. Acesta se acordă pentru acoperirea cheltuielilor înhumării unui asigurat sau pensionar sau a unui membru de familie al acestuia, ajutând familia să gestioneze mai ușor costurile necesare în aceste momente deosebit de grele.
Echipa noastră este aici pentru a vă oferi suport complet în procesul de solicitare a ajutorului de înmormântare. Vă asistăm la fiecare pas, de la colectarea documentelor necesare până la completarea și depunerea cererii la autoritățile competente. În aceste momente dificile, ne angajăm să facem procesul cât mai simplu și lipsit de stres, astfel încât să vă puteți concentra pe alte aspecte importante.
Ajutorul se acordă o singură dată, persoanei care face dovada că a suportat cheltuielile de înmormantare/incinerare. El poate fi solicitat de către soțul supraviețuitor, copil, părinte sau orice altă persoană care prezintă dovada plății.
Pentru ridicarea ajutorului de inmormantare aveți nevoie de următoarele documente:
1. Certificatul de deces (original și copie);
2. Actul de Identitate a solicitantului. (original și copie);
3. Talonul de pensie al persoanei decedate;
4. Factura fiscală cu dovada plății prin care să reiasă cheltuielile de înmormântare
5. Formular tip de la Casa de Pensii pentru ajutorul de înmormântare/incinerare.
Totodată cu depunerea actelor pentru ajutorul de înmormântare, familia poate depune documentele pentru ridicarea ultimei pensii, dacă ea nu a fost primită înainte de deces.
Dacă aveți nevoie de asistență pentru a solicita ajutorul de înmormântare, echipa noastră este aici să vă sprijine.
Ne puteÈ›i contacta telefonic, prin email sau completând formularul de contact de mai jos.Â
Â
Solicită consilierea noastră gratuită 24/7 și beneficiezi de servicii funerare la standarde europene.
0374.560.000
Contactează-ne
Telefon
0374.560.000
Adresă
Str. Lizeanu, nr 39, București
office@constatare-deces.ro